Cracovia – când avem nevoie de lecțiile istoriei

Polonia e despre renaștere și despre rezistență. Despre ceea ce înseamnă să fii liber.

Deși dragonul este animalul mitologic care bântuie prin folclorul polonez, după mine ar fi mai potrivită pasărea Phoenix ca simbol al acestui tărâm de poveste. Recunosc că până la această călătorie nu am știut că vreme de vreo 150 de ani, poate și mai bine, Polonia nu a existat pe harta Europei. Împărțită între Rusia, Prusia și Austro-Ungaria începând cu anul 1795 (da, chiar perioada glorioasă a revoluțiilor europene), Polonia a reapărut pentru scurt timp în 1918, pentru a fi din nou împărțită, în urma pactului Ribentropp-Molotov, între Germania nazistă și Rusia bolșevică până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta e istoria de lângă noi, istoria unor vecini de care ne despart de-abia 450 de kilometri.

Și te aștepți să găsești ruinele fumegânde ale unei țări epuizate moral de lungul timp aflat sub stăpâniri străine și privirile rătăcite ale unui popor a cărui istorie aparține, în bună parte, altora. Nimic mai departe de adevăr. Polonia este în prezent a opta economie a Uniunii Europene, și una dintre cele mai dinamice, are 15 monumente UNESCO și a dat lumii întregi pe Ioan Paul al II-lea, Chopin, Wieniawski, Marie Curie (dublă laureată a premiului Nobel, pentru fizică și, respectiv, chimie) și Henryk Sinkiewicz (laureat al premiului Nobel pentru literatură), ca să enumerăm doar câțiva.

Polonezii au fost asupriți, înfometați, decimați și gazați, dar ne oferă, astăzi, celor ce vor să învețe, poate cea mai frumoasă lecție despre puterea de a rezista a spiritului uman și despre adânca înrădăcinare a sentimentului de apartenență la comunitate: patria nu e de pământ și de piatră, ci de sânge și dor.
Polonia e caldă și primitoare, cu oameni zâmbitori și glumeți, cu manufacturi spectaculoase și colorate, cu castele, catedrale și basme, și cu muzică peste tot, în restaurante și în piețe. Polonia e și prosperă, cu autostrăzi fabuloase în construcție, statiuni de ski fermecatoare, magazine cosmopolite și o organizare turistică ireproșabilă. Ritmul relaxat, oamenii cu inima deschisă te invită să revii iarăși și iarăși, să înveți despre speranță și iubire.

Călătoria mea în Cracovia s-a întâmplat într-un moment în care aveam nevoie să învăț că speranța există întotdeauna, și, mai ales, aveam nevoie să pun într-o perspectivă corectă întâmplările din viața mea. Nu puteam să aleg un loc mai bun pentru aceste lecții. Nu departe de Cracovia se află Oświęcim (sau pe numele său german, Auschwitz), gaura neagră a istoriei secolului XX și unul dintre memorialele cele mai cutremurătoare, dar și cele mai complete ale ororilor răutății absolute și criminale. Și aici este locul unde am învățat compasiunea. Ghizii polonezi îți explică fără niciun pic de ură sau resentiment detaliile. Nici măcar lacrimile nu vor să curgă. Doar tăcerea și tristețea te însoțesc și durerea, mereu durerea. Experiența vizitei este zguduitoare și lasă urme profunde, care sunt mult dincolo de forma concretă și săracă a cuvântului și imaginii.

Cracovia mi-a amintit că cea mai mare bogăție este cea a rădăcinilor din noi și că libertatea inimii este cea mai importantă dintre toate. Mi-am promis să revin în Polonia și o voi face, cu siguranță. A fost bine, a fost cald în suflet, a fost ca o revenire la axul principal, vertical al ființei mele. După mine, avem nevoie, din când în când, de reașezările astea pe coordonate. Atâtea influențe ne aruncă în atât de multe părți, că uneori ne pierdem nordul magnetic. Și rătăcim, prin noi și prin alții, și căutăm cu disperare vreo hartă uitată prin vreun colț de gând. Doar marile destine au puterea să te readucă la matcă. Noblețea și demnitatea lor, generozitatea cu care iartă, modestia cu care spun povestea mai departe, încăpățânarea cu care speră, toate acestea îți trasează drumul, unicul, singurul.

La intrarea în muzeul de la Auschwitz, cuvintele filosofului George Santayana: „Cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să îl repete.” Și realizezi, după lacrimi și durere, că acesta e singurul mod de a merge mai departe.


Salina Wieliczka, monument UNESCO din 1978, cu o lungime însumată a galeriilor de peste 280 de km (traseul turistic totalizând doar 4 km) și o adâncime de 327 de metri.

Salina Wieliczka – altarul Catedralei (aici se oficiază ceremonii religioase deosebite și, în mod cu totul excepțional, cununii)
Salina Wieliczka – Catedrala
Cracovia- Sukiennice
Cracovia – Catedrala Sfânta Maria
Cracovia – Catedrala și Castelul Wavel
Cracovia – Dragonul Castelului Wavel
Catedrala Sfântul Mihail și Gavril
Orașul Vechi
Culorile artizanatului polonez
Chihlimbarul este una dintre principalele bogății ale Poloniei
Piata Centrala – Igor Mitoraj – Eros Bendato
Cartierul Evreiesc
„Bucătăria bunicii Malina” – doar un restaurant în Cracovia
Noapte de vis