Viena, casa spiritelor

Umbrele Vienei sunt imense. V-ați oprit vreodată să le observați? Prezența lor se simte peste tot în aer, ca un parfum pe care nu reușești să îl identifici, sau ca o muzică discretă, neobosită și subtilă. Mă gândeam, în timp ce mă plimbam pe străzile orașului, că poate de aceea și este atâta lumină pe străzi, ca să țină departe aglomerația și hărmălaia turiștilor, protejându-le astfel liniștea eternă.

Umbrele de aici sunt ale unor spirite gravate adânc în istoria lumii. Aici e Wolfgang și Ludwig, și Brahms și Schubert și Haydn, și Sissi și, mai ales, Franz Joseph. Unde altundeva ar putea să fie unul dintre cei mai longevivi împărați austrieci, cel care și-a iubit și și-a servit cu credință patria și poporul până în ultima clipă? Și îi găsești ușor, dacă te oprești puțin pe o bancă, poate în fața unui monument, sau intri în acele muzee mai mici, mai retrase, unde tăcerea și praful secolelor sunt arareori întrerupte de pașii prezentului.

Când intri la Hofmobiliendepot (în fapt, depozitul de mobilă al Curții Imperiale), ai o senzație bizară de întoarcere în trecut. De intruziune în viața privată a unor oameni de o delicatețe aparte. Și te întrebi dacă argintul vreunei oglinzi mai poartă, poate, în profunzime, urme fine din amprenta celor care s-au perindat prin fața lor, creând o legătură improbabilă între trecut și prezent.


Casetă și medalioane aparținând împărătesei Maria Tereza. În prim plan, bustul Mariei Antoaneta, regina Franței, soția lui Ludovic XVI, ghilotinată în timpul Revoluției de la 1789

Aici se odihnește mobila pe care au folosit-o Sissi și Franz Joseph. Și Rudolf, sărmanul Rudolf. Și Maria Tereza înaintea lor, sau fiica ei, una dintre cele douăsprezece, Maria Antoaneta, acea Maria Antoaneta. Aici sunt obiectele lor personale, pe care le-au atins zi de zi. Periile pe care le-au luat în mână când se concentrau la întrebări fără răspuns, și ceasurile la care s-au uitat, urmărind cu disperare cât de greu se scurg secundele, și scaunele pe care s-au așezat, citind o scrisoare sau purtând o conversație.

Hofmobiliendepot, Portretul împărătesei Elisabeta de Bavaria – Sissi

Sau te întrebi, când pășești în casa unde a trăit Wolfgang, dacă era un jucător bun de biliard. Și care erau glumele la care îi plăcea să râdă. Sau cine era partenerul lui preferat de joc. Și dacă în timp ce își așeza tacul pe pânza verde îi venea ideea unei arii pe care tu, astăzi, o poți reproduce pe de rost.

Viena, Casa unde a locuit Wolfgang Amadeus Mozart între anii 1784-1787

Sau te întrebi ce ar fi spus dacă ar fi văzut sala Mozart, de la Konzerthaus. I-ar fi plăcut oare acustica ei? Ar fi fost încântat de faptul că poartă numele lui? S-ar fi așezat spontan la clavecin, să improvizeze o sonată, sau ar fi râs, mulțumit, gândindu-se la următorul cvartet?

Konzerthaus, Sala Mozart

La Muzeul Artelor Decorative, sentimentul ireal este același, al prezenței permanente și inefabile a foștilor posesori ai tuturor acestor obiecte pe care astăzi le privește multă lume, dar nu le mai atinge nimeni. Parchetul scârțâie într-un fel vag familiar, lumina cade blând pe mătăsurile colorate, iar poveștile fiecărui pahar, scaun sau bucățică de dantelă rămân într-un alt timp și un alt spațiu.

Muzeul Artelor Decorative, Viena
Muzeul Artelor Decorative, Viena

Viena a făcut pace cu trecutul ei, în parte glorios, în parte însângerat și plin de compromisuri. Și e reconfortant să observi la această metropolă imensă modul în care poți să îți accepți și tu trecutul tău și să devii mândru de experiențele tale, de istoria ta. În fond, datorită lor ești cine ești. Datorită lor, ești ceea ce ești. Iar Viena este în prezent așa cum o vedem datorită lor, datorită umbrelor, pe care le respectă și le păstrează cu sfințenie. Când mergeți în Viena, priviți cu atenție în jurul vostru și pășiți ușor, fără grabă. Fără să alergați. Poate că, în spatele reclamelor luminoase și a instalațiilor strălucitoare, veți putea observa o umbră cu mers nobil și nostalgic care își face plimbarea de seară pe străzile pe care nu le-a părăsit niciodată.

Viena. Imperiul care supraviețuiește

Am descoperit Viena la un început de decembrie și mi-am dorit să pătrund dincolo de acordurile amețitoare ale valsului și să trec peste veselia colorată a târgurilor de Crăciun. Iar ceea ce am văzut, chiar și acum când scriu, mă emoționează profund și intens. Pentru că Viena este maiestuoasă și imperială, chiar dacă împărații ei au plecat demult să se odihnească. Pentru că ea a cunoscut imperiul în slujba oamenilor, a poporului. Pentru că ultimul ei împărat, care merită mult mai multe filme decât iubita și adorata lui Sissi, se trezea în fiecare dimineață la ora 3.00 pentru a-și începe programul de lucru la 5.30. Dincolo de faptul că își decora singur pereții gloriosului Schonbrunn și păstra pe biroul de lucru desenele copiilor, ultimul ei împărat a trecut peste moartea unui frate, a soției și a doi dintre cei trei copii, sacrificându-se pe sine pentru binele poporului pe care l-a servit până la ultima suflare.

Viena. Hofburg, Scara imperială

În Viena întâlnești peste tot în palate scaune care așteaptă și săli de bal în care nu mai dansează nimeni, dar în care poți să auzi, dacă asculți cu atenție, acordurile elegante ale polcilor și valsurilor domnului Strauss.

Viena. Muzeul Albertina, Sala de bal

Viena este încă a împăraților, pentru că arta ei inefabilă și bogată e toată a lor, chiar dacă acum o poate vedea oricine. În Viena l-am văzut pe Brâncuși, Klimt, Rodin, Durer, Rafael și Modigliani și am admirat cu ochii mei frumoasa Dunăre albastră.

Muzeul Belvedere, Viena. Constantin Brâncuși – Negresa blondă

Muzeul Belvedere, Viena. Auguste Rodin – Danae

Gustav Klimt – Viața și moartea. Muzeul Belvedere, Viena
Dunărea în decembrie în Viena

Am descoperit în Viena că imperiul nu este o formă de guvernământ, ci o stare de spirit. Și astăzi, în ciuda constituțiilor, a partidelor politice și a numeroaselor reglementări, Viena rămâne imperială, pur și simplu pentru că aceasta este natura ei. E vorba despre noblețe, atitudine și respect, dincolo de luminile reclamelor și de culorile târgurilor asaltate de turiști. E vorba despre sacrificiul unor oameni care nu s-au crezut niciun moment mai buni sau superiori, ci doar și-au asumat responsabilitatea păcii și bunăstării a zeci de mii de concetățeni. Iar pe lângă toate acestea, s-au gândit și la muzică și artă și au lăsat posterității o operă inegalabilă și o sală de concerte spectaculoasă.

Viena prezentului. Reclame și lumini
Opera din Viena
Viena. Karlskirche și Musikverein
Viena. Konzerthaus

Dacă mergeți în Viena, treceți dincolo de târgurile de Crăciun. Ridicați privirile. Admirați eleganța clădirilor și palatelor. Intrați și priviți cu uimire numeroasele bogății aflate în interior. Ieșiți apoi și priviți din nou târgurile. Dintr-o dată nu vor mai fi la fel de importante și spectaculoase. Faceți apoi o reverență adâncă. Privirile împăraților stăruie asupra aglomerației de turiști și așteaptă răbdătoare, în liniște, să își continue munca neobosită întru gloria Austriei.

Viena. Muzeul Belvedere
Viena, Hofburg. Michaelerplatz
Viena. Kunsthistorische Museum
Viena. Kunsthistorische Museum. Solniță din aur de Benvenuto Cellini
Viena. Kunsthistorische Museum. Holul principal

M-am întors de multe ori în Viena și mă voi mai întoarce. Și am pășit de fiecare dată cu grijă și atenție să nu trezesc nobilele ei spirite adormite.

Dar despre aceasta, într-un articol viitor.