Kit de călătorie

1. Parfumul

V-am mai povestit despre prietena mea, Claudia. Cea care mă învață să fac primii pași în ale scrierii (autobiografice sau nu). Acum vreo două săptămâni, Claudia n-a mai rezistat tentației și chemării imperative a Romei, așa că și-a luat inima în dinți, a sărit în avion, și s-a gândit să ne ia și pe noi, prietenele ei de acasă, în bagajul inimii sale. Și așa m-am plimbat săptămâna trecută pe străzile Romei, văzute prin ochii ei, și m-am pus să scriu cuminte exerciții, imaginându-mi că sunt în Giardino degli Aranci și că văd orașul etern la picioarele mele.

Iar unul dintre exercițiile Claudiei vorbea despre parfumul sau parfumurile pe care ne place să le purtăm, într-o zi obișnuită sau într-o zi specială. Sau într-o călătorie. Ceea ce mi-a reamintit de călătoria mea de acum doi ani la Roma. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc cât și cum mă definește parfumul sau parfumurile pe care le port. Și mi-a trezit și mie, subit și puternic, dorul de orașul ăsta incredibil de frumos. Și m-am gândit că aș putea să fac un „kit” de călătorie, către ce destinație vă doriți voi cel mai tare în acest moment, sau către ce destinație aveți nevoie să vă îmbarcați, ca să vă redescoperiți, sau ca să descoperiți cine sunteți atunci când nu sunteți acasă. Așa cum se întâmplă când ești în Roma. Un kit care începe cu un parfum.

Dintotdeauna mi-a plăcut la nebunie citatul ăsta:

I hope to arrive at my death late, in love and a little drunk. 
And wearing an unforgettable perfume, aș zice eu.

Am cinci parfumuri cu care mă dau pe rând, zilele astea, în funcție de ce am de făcut. Care nu sunt tot timpul aceleași, pentru că, de fapt, am zece parfumuri în dulap, ca să pot să alternez atunci când mă plictisesc. Însă parfumul zilelor mele cu totul speciale e complet diferit și complet inconfundabil. Și irepetabil, în același timp. Pentru că e parfumul vieții mele: cu note de cafea amară, neapărat la ibric, în răcoarea dimineții, și cu subnote de croissant proaspăt sau biscuiți cu speculoos, în zilele ploioase; cu extract de parfum de cărți, multe, noi și vechi, cerneală de tipografie, hârtie îngălbenită, sau nouă, și lipici de legătorie; cu note de vârf de briză de mare, fie ea și doar de la o lumânare parfumată, chemând țipetele pescărușilor, doar ghicite, în aerul care stă, greu și fierbinte; cu mijloc de măr oxidat și miez de pâine din șampania franțuzească pe care o cumpăr într-o zi de marți pentru că merit, sau de piper, ciocolată și dulceață de vișine din Shirazul pe care îl desfac într-o joi de noiembrie, tot pentru că merit; cu asortiment de brânză maturată și gorgonzola piccante, și cu vârfuri olfactive de curmale coapte și lipicioase; cu arome subtile de busuioc și sos bolognese, ca înghețata pe care am mâncat-o în Parma acum doi ani (cu aromă de spaghete bolognese, da, genială!); cu bază de tei și gardenie, și cu finisaj de aeroport gălăgios și răcoros, cu cafeaua (sau mimosa) pe care o beau, indiferent de oră, doar ca să pot să asociez momentul plecării cu un miros și să mi-l impregnez în parfumul zilelor mele. 

Când călătoresc, nu mă dau cu parfum. Pentru că vreau să absorb destinația mea cu totul, chiar și prin porii fiecărui centimentru de piele. Pentru că vreau să mă desprind atât de complet și de profund de cine sunt atunci când sunt acasă, încât nu vreau să îmi păstrez nici măcar parfumul. Pentru că vreau să îmi amintesc fiecare clipă și fiecare secundă a călătoriei, asociind-o cu parfumurile și aromele pe care le întâlnesc acolo unde mă duc. Pentru că oriunde aș fi și oriunde aș călători, vreau să las să mă transforme până și în preferința pentru un parfum sau altul.

Largo Argentina

Când am călătorit ultima oară în Roma, am avut parfumul răcoros al marmurii din Villa Borghese, din San Pietro și din Vaticanul infinit de frumos. Cu vârfuri inconfundabile de gelato și de pizza Capricciosa, și cu notele aftershave-ului chelnerului de la trattoria micuță de lângă apartamentul unde am stat, care râdea de mine și de prietena mea pentru că amândouă comandam același lucru. Cu mijloc de parfum de baloane de săpun din Piazza del Popolo și cu bază de briză umedă din fața fântânii Trevi.

Bernini – Apollo și Dafne, Villa Borghese

Există câteva constante în viețile noastre. Câteva puncte fixe, reconfortante, care ne ancorează și ne conduc adânc rădăcinile către miezul inimii noastre. Unul dintre ele ar fi că parfumul e o declinare a frumuseții pe care o căutăm și de care avem nevoie. Altul ar fi că avem cu toții nevoie de o călătorie la Roma, într-un punct sau altul al poveștii noastre. Pentru că Roma este viața însăși. Pentru că Italia e „una terra di santi, poeti, navigatori e campioni d’Europa”. Și, brusc, după o finală de campionat de fotbal, descoperim că viața revine încetul cu încetul în fiecare dintre noi. Cu parfumul ei, diferit, schimbător sau stabil, după cum ne spune nasul, instinctul, inima și speranța.

Și, ca orice călătorie, și cea la Roma trebuie revizitată sau refăcută, mai des, sau mai rar, după cum simte călătorul. Pentru că ăsta este unul dintre marile privilegii, de care nu ne bucurăm îndeajuns: Roma întotdeauna ne mai dă o șansă. Să îi descoperim toate parfumurile, sau să descoperim cum parfumul ei, decantat timp de milenii, reușește să îl facă pe al nostru de neuitat. Să ne dăm seama cine suntem față de ultimul popas în Piazza di Spagna, sau față de ultima fotografie pe care am făcut-o cu Colosseumul. Care să încăpățânează să rămână spectaculos, de oricâte ori l-ai vedea.

Cred că anul acesta voi ajunge din nou la Roma. Simt că parfumul vieții mele are nevoie de albastrul imaculat al cerului roman deasupra podului Sant’Angelo. Vă țin la curent. Dar până atunci, îmi pregătesc kitul de călătorie.

Autor: Smaranda Acatrinei

Am descoperit că îmi place să spun povești. Sunt povestitor și observator, călător prin lume, dar și prin timp și prin mine și îmi împart istorisirile cu toți cei care vor să se oprească pentru o clipă. Mi-am descoperit vocea de puțin timp și încerc să îi dau formele cele mai diverse ca să îmi descopăr vulnerabilitățile. Veți găsi în povestirile mele și arome și licori pentru că sunt o gurmandă de viață, încerc să o savurez în toate aspectele ei, chiar și în cele dureroase. Mă pasionează arhitectura, istoria, sculptura, pictura, dar cea care mă definește este muzica. Sunt în esență un om obișnuit, cu pasiuni obișnuite, iar acest blog nu ar fi existat dacă nu ar fi fost prietenii mei, care m-au bătut la cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.