Despre comunitate

Eu cred în comunitate. Sunt o romantică, veți spune, o naivă iremediabilă. Probabil. Dar eu continui să cred în puterea noastră, atunci când reușim să ridicăm privirea din pătratul în care ne învârtim inert și să privim dincolo, către celălalt. Cred în puterea unui zâmbet, în puterea deschiderii către cel din fața ta. Cu toate riscurile implicate. Cred că lipsa de conexiune dintre noi toți este una dintre cauzele lipsei de schimbare, ale inflexibilității și rigidității din jur, dar mai ales din noi înșine. Cred că în momentul în care ne vom asuma riscurile, atunci ne vom asuma și responsabilitățile și vom începe să pășim înainte.

Datorită acestui crez al meu, mi-am făcut, în ultima perioadă, câțiva prieteni, aș îndrăzni să îi numesc foarte buni. Oameni pe care îi admir, oameni care își trăiesc pasiunile cu intensitate maximă, oameni care aleg să lupte și treacă dincolo de limite, ziduri și rutină. Unul dintre acești prieteni foarte dragi este Yvona Mardare, somelier, mamă, prietenă și organizatoare de premiere. Naivă, nu-i așa? Culmea e că îi reușește, și încă foarte bine, să educe o parte din lume destul de îndărătnică la a renunța la vechile păreri și credințe. Se pare că viitorul e al celor naivi, nu?

Datorită Yvonei mi-am început călătoria în lumea vinului, și datorită ei am învățat că vinul este foarte aproape, prin proces și experiență, de artă. Mai mult, am descoperit că în jurul vinului se poate forma o comunitate puternică.

Am cunoscut-o pe Yvona acum trei ani, când avea un magazin de vinuri în centrul orașului. Acolo am fost la primele degustări de vin din viața mea. Acolo am cunoscut și alți prieteni și prietene de astăzi. Și toate acestea datorită zâmbetului ei luminos, al modului blând și afectuos în care ne-a instruit pentru primele experiențe, datorită energiei pozitive cu care mă întâmpina de fiecare dată. Dacă ar fi să mă uit în jurul comunității pe care Yvona a reușit să o formeze atunci, eclectic ar fi atributul cel mai important pe care aș putea să i-l atribui. Oameni diferiți, din medii și de vârste diferite, dar cu o pasiune comună pentru descoperire și pentru depășirea limitelor. Fascinația vinului pornește de la procesul său de fabricație, lent și meticulos ca orice proces creator care generează, uneori, marele capodopere, atent și tandru ca orice parcurs care are de-a face cu natura. Toate acestea ni le-a împărtășit Yvona, datorită simplului fapt că ea a avut curaj să treacă dincolo de limitele ei și să abdice abrupt de la parcursul vieții sale acum câțiva ani pentru a intra într-o meserie dificilă dar pasionantă. Fără să știe de ce, fără să știe cum sau când, draga mea prietenă a descoperit ceea ce o făcea să se simtă în viață.

De ce scriu articolul ăsta (lângă un pahar de vin, bineînțeles, un Syrah, mai exact)? Pentru că Yvona își continuă lupta și menirea de a forma o comunitate în jurul vinului românesc, ieșean sau nu. Pe scurt, ea organizează sâmbătă, 9 noiembrie, festivalul de vin și tehnologie numit WineTech. La FabLab (nu știu unde e asta, dar puteți să o întrebați pe ea, sigur vă explică mai bine decât mine) vin câteva din cramele românești (aici e surpriza, pentru unii dintre voi: da, avem multe, unele chiar impresionante, dar, oricum, vinul este unul dintre lucrurile care merg spre bine în țara noastră) dornice să te cunoască. Pe tine, care citești aceste cuvinte, alături de prietenii tăi, sau doar pe tine.

Așadar: dacă simți că într-o sâmbătă de noiembrie viața ta decurge la fel ca în multe alte sâmbete din acest an și din anii care au trecut; dacă simți că îți dorești ceva diferit, dar nu știi de unde să începi; dacă îți dorești să îți cumperi o sticlă de vin care să te merite; dacă ești și nu ești mulțumit(ă) de aceleași sticle de vin pe care le cumperi pentru serile dificile din timpul săptămânii sau pentru evenimentele din viața celor dragi, doar pentru că mergi cu ceea ce e cel mai sigur; dacă îți dorești să socializezi; dacă vrei să știi ce gust are un Syrah; dacă îți dorești să depășești cele patru laturi ale proverbialei cutii; dacă vrei să ridici privirea și să descoperi cine e de partea cealaltă; sau dacă doar îți dorești un pahar de vin diferit,

te așteptăm la FabLab, eu, Yvona și mulți alții, pe 9 noiembrie. Între orele 12.00 și 19.00. Nu trebuie să faci nimic special. Nici măcar să te îmbraci special. Trebuie doar să îți dorești altceva. Vei descoperi uimit că e posibil. Toate celelalte detalii le găsești aici.

E ok să nu ai curaj. E ok să te temi de ceea ce nu știi. E ok să cedezi confortului. Dar în caz că te-ai săturat și în caz că vrei să faci ceva, dar nu știi ce, eu zic să începi cu WineTech. Pe 9 noiembrie. Îndrăznește să faci un pic mai mult decât să fii spectator. Îndrăznește să pășești pe scenă. Îndrăznește să vii la un festival unde nu cunoști pe nimeni. Sunt șanse mari să întâlnești oameni la fel ca tine. Sunt șanse mari să îți schimbi viața pentru totdeauna. Biletele sunt aici: https://eventbook.ro/other/un-pic-mai-mult

Autor: Smaranda Acatrinei

Am descoperit că îmi place să spun povești. Sunt povestitor și observator, călător prin lume, dar și prin timp și prin mine și îmi împart istorisirile cu toți cei care vor să se oprească pentru o clipă. Mi-am descoperit vocea de puțin timp și încerc să îi dau formele cele mai diverse ca să îmi descopăr vulnerabilitățile. Veți găsi în povestirile mele și arome și licori pentru că sunt o gurmandă de viață, încerc să o savurez în toate aspectele ei, chiar și în cele dureroase. Mă pasionează arhitectura, istoria, sculptura, pictura, dar cea care mă definește este muzica. Sunt în esență un om obișnuit, cu pasiuni obișnuite, iar acest blog nu ar fi existat dacă nu ar fi fost prietenii mei, care m-au bătut la cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.