Viena, casa spiritelor

Umbrele Vienei sunt imense. V-ați oprit vreodată să le observați? Prezența lor se simte peste tot în aer, ca un parfum pe care nu reușești să îl identifici, sau ca o muzică discretă, neobosită și subtilă. Mă gândeam, în timp ce mă plimbam pe străzile orașului, că poate de aceea și este atâta lumină pe străzi, ca să țină departe aglomerația și hărmălaia turiștilor, protejându-le astfel liniștea eternă.

Umbrele de aici sunt ale unor spirite gravate adânc în istoria lumii. Aici e Wolfgang și Ludwig, și Brahms și Schubert și Haydn, și Sissi și, mai ales, Franz Joseph. Unde altundeva ar putea să fie unul dintre cei mai longevivi împărați austrieci, cel care și-a iubit și și-a servit cu credință patria și poporul până în ultima clipă? Și îi găsești ușor, dacă te oprești puțin pe o bancă, poate în fața unui monument, sau intri în acele muzee mai mici, mai retrase, unde tăcerea și praful secolelor sunt arareori întrerupte de pașii prezentului.

Când intri la Hofmobiliendepot (în fapt, depozitul de mobilă al Curții Imperiale), ai o senzație bizară de întoarcere în trecut. De intruziune în viața privată a unor oameni de o delicatețe aparte. Și te întrebi dacă argintul vreunei oglinzi mai poartă, poate, în profunzime, urme fine din amprenta celor care s-au perindat prin fața lor, creând o legătură improbabilă între trecut și prezent.


Casetă și medalioane aparținând împărătesei Maria Tereza. În prim plan, bustul Mariei Antoaneta, regina Franței, soția lui Ludovic XVI, ghilotinată în timpul Revoluției de la 1789

Aici se odihnește mobila pe care au folosit-o Sissi și Franz Joseph. Și Rudolf, sărmanul Rudolf. Și Maria Tereza înaintea lor, sau fiica ei, una dintre cele douăsprezece, Maria Antoaneta, acea Maria Antoaneta. Aici sunt obiectele lor personale, pe care le-au atins zi de zi. Periile pe care le-au luat în mână când se concentrau la întrebări fără răspuns, și ceasurile la care s-au uitat, urmărind cu disperare cât de greu se scurg secundele, și scaunele pe care s-au așezat, citind o scrisoare sau purtând o conversație.

Hofmobiliendepot, Portretul împărătesei Elisabeta de Bavaria – Sissi

Sau te întrebi, când pășești în casa unde a trăit Wolfgang, dacă era un jucător bun de biliard. Și care erau glumele la care îi plăcea să râdă. Sau cine era partenerul lui preferat de joc. Și dacă în timp ce își așeza tacul pe pânza verde îi venea ideea unei arii pe care tu, astăzi, o poți reproduce pe de rost.

Viena, Casa unde a locuit Wolfgang Amadeus Mozart între anii 1784-1787

Sau te întrebi ce ar fi spus dacă ar fi văzut sala Mozart, de la Konzerthaus. I-ar fi plăcut oare acustica ei? Ar fi fost încântat de faptul că poartă numele lui? S-ar fi așezat spontan la clavecin, să improvizeze o sonată, sau ar fi râs, mulțumit, gândindu-se la următorul cvartet?

Konzerthaus, Sala Mozart

La Muzeul Artelor Decorative, sentimentul ireal este același, al prezenței permanente și inefabile a foștilor posesori ai tuturor acestor obiecte pe care astăzi le privește multă lume, dar nu le mai atinge nimeni. Parchetul scârțâie într-un fel vag familiar, lumina cade blând pe mătăsurile colorate, iar poveștile fiecărui pahar, scaun sau bucățică de dantelă rămân într-un alt timp și un alt spațiu.

Muzeul Artelor Decorative, Viena
Muzeul Artelor Decorative, Viena

Viena a făcut pace cu trecutul ei, în parte glorios, în parte însângerat și plin de compromisuri. Și e reconfortant să observi la această metropolă imensă modul în care poți să îți accepți și tu trecutul tău și să devii mândru de experiențele tale, de istoria ta. În fond, datorită lor ești cine ești. Datorită lor, ești ceea ce ești. Iar Viena este în prezent așa cum o vedem datorită lor, datorită umbrelor, pe care le respectă și le păstrează cu sfințenie. Când mergeți în Viena, priviți cu atenție în jurul vostru și pășiți ușor, fără grabă. Fără să alergați. Poate că, în spatele reclamelor luminoase și a instalațiilor strălucitoare, veți putea observa o umbră cu mers nobil și nostalgic care își face plimbarea de seară pe străzile pe care nu le-a părăsit niciodată.

Autor: Smaranda Acatrinei

Am descoperit că îmi place să spun povești. Sunt povestitor și observator, călător prin lume, dar și prin timp și prin mine și îmi împart istorisirile cu toți cei care vor să se oprească pentru o clipă. Mi-am descoperit vocea de puțin timp și încerc să îi dau formele cele mai diverse ca să îmi descopăr vulnerabilitățile. Veți găsi în povestirile mele și arome și licori pentru că sunt o gurmandă de viață, încerc să o savurez în toate aspectele ei, chiar și în cele dureroase. Mă pasionează arhitectura, istoria, sculptura, pictura, dar cea care mă definește este muzica. Sunt în esență un om obișnuit, cu pasiuni obișnuite, iar acest blog nu ar fi existat dacă nu ar fi fost prietenii mei, care m-au bătut la cap.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.